Cand se stinge lumina

Cand se stinge lumina sau Daca bagi un bec in gura, iti dau 100 de dolari este un scurtmetraj in regia lui Igor Cobileanski ce ilustreaza poveste unui pariu buclucas. O formatie din provincie pune un pariu mai putin obisnuit: ca daca unul dintre ei baga un bec in gura si reuseste sa-l scoata va primi 100 de dolari.

Nimic mai simplu, ati zice. Sau cum il bagi, asa il si scoti. Din pacate, nu e asa. Totul se transforma intr-o problema majora cand  pariul devine molipsitor si mai multi membri ai societatii ajung sa se pricopseasca cu un bec in gura. Dar mai bine va las sa urmariti ca sa aflati si deznodamantul. Vizionare placuta!

Intrebarea ramane, totusi: daca bagi un bec in gura, de ce nu-l mai poti scoate? Sa urmarim cateva pareri culese de pe diverse forumuri:

Rugby spune: cand bagi becul in gura, te ajuta forma lui in sine si Buzele , in schimb cand incerci sa-l scoti buzele nu mai sunt acolo sa acopere dintii si ei te impiedica sa-l scoti, plus ca atunci cand incerci sa-l scoti e alta forma decat atunci cand il bagi… asa ca… e doar logica simpla 😛

Dida spune: Sa incerc. Daca intr-adevar nu se poate scoate (nici n-am sa incerc sa aflu daca asa e tongue.gif ) e de la forma becului cred si pozitia dintilor. Fiindca partea bombata a becului va sta in partea de sus, in cerul gurii. Si cand deschizi gura sa-l scoti da imediat de dinti. Exista riscul sa se sparga. Totusi, asa cum a fost bagat in gura ar trebui sa se si poata scoate.. ewpu.gif

Nasorum spune:  Din cate tin minte/am inteles, ideea e ca iti fortezi muschii prima data, ca da casti gura destul de mult, dupa care incep sa fie f incordati. Si problema se rezolva la doctor, nu cu un cutit ca-n film, ci cu o injectie care sa-ti relaxeze mushii respectivi.

Publicat în Scurtmetraje | Etichetat , , | 1 comentariu

Daca aveti un minut…foarte bine

Daca vreti sa luati lectii despre cum sa deveniti „un salesman bun” sau cum sa vindeti Razatoarea super razatoarea sau daca pur si simplu vreti sa va amuzati, vizionati acest scurtmetraj de 10 minute, in regia lui Ivo Baru care ilustreaza o poveste amuzanta a unui initiat in artele vanzarii care ajunge sa recurga chiar la publicitatea agresiva, in adevaratul sens al cuvantului. Vizionare placuta!

Publicat în Scurtmetraje | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Un cartus de Kent si un pachet de cafea

Un cartus de Kent si un pachet de cafea- savuros! Cristi Puiu- genial!

Sa incepem cu genialul: Cristi Puiu. Dupa ce a studiat Regie film la Geneva, a realizat numeroase scurtmetraje printre care amintesc: Interioare(1993), Nicaieri nu e ca acasa(1994), Inainte de micul dejun(1995) si Un cartus de Kent si un pachet de cafea, care obtine Ursul de Aur la Berlin in 2004. De ce genial? Pentru ca reuseste sa surprinda intr-un scurtmetraj autenticitatea unei scene de dat spaga. Pentru ca arata fix cum se procedeaza la noi in Romanica.

Scurtmetrajul este savuros in primul rand pentru ca are putin peste 12 minute. Asa ca nu exista goluri sau momente de ezitare, ci fiecare secunda are rostul ei. In al doilea rand, scena ii reuneste pentru a 3-a oara pe Victor Rebengiuc si Mimi Branescu in rolurile de tata si fiu. ( prima oara in Marti, dupa craciun, a doua in Medalia de onoare) Va inchipuiti cat de bine joaca impreuna daca trei regizori i-au vazut in rolul de tata si fiu…

Sa va povestesc acum putin despre cum se desfasoara actiunea. Tatal si fiul se intalnesc la un restaurant pentru ca tatal avea nevoie de inca doi ani pe cartea de munca pentru a iesi la pensie si ii aduce fiului un cartus de Kent si un pachet de cafea care aveau sa-i garanteze un loc de munca. Fiul urmeaza sa dea spaga unui director pentru a-i obtine tatalui un post de paznic de noapte. Tatal, in loc de cafea, ia ness, iar intre cei doi incepe un schimb de replici mai acide, mai amuzante. Dar va invit mai bine sa urmariti o felie de viata:

Dupa ce am vizionat filmuletul, mie mi-a ramas in minte fraza: „pana la urma nu s-a schimbat nimic, tot cu cafea, cu tigari…” Tie ce ti-a atras atentia?

Publicat în Filme romanesti, Regizori romani | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Scene memorabile din filme romanesti

Salutare, dragi cinefili! Am adunat cele mai frumoase si reprezentive secvente din filmele romanesti care mi-au placut cel mai mult. Si cum nu sunt o persoana egoista, m-am decis sa le impartasesc si cu voi. Vizionare placuta!

Filantropica-un monolog memorabil al regretatului Gheorghe Dinica

 

Eu cand vreau sa fluier, fluier-secvente reprezentative si mini interviuri despre film

 

Marti dupa Craciun-scene din film puse pe muzica (foarte amuzant)

 

Medalia de onoare-Victor Rebengiuc exersand un monolog in fata oglinzii

 

Publicat în Filme romanesti | Etichetat , , | Lasă un comentariu

EU CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER-premiul Gopo pentru cel mai bun film

Gala Premiilor Gopo prezentata luni seara pe ProCinema de Andi Moisescu a premiat cele mai de isprava filme romanesti. Am putut astfel vedea cum filmul anului 2010, daca ii pot spune asa, a fost, bineinteles, mult asteptatul, mult-aclamatul, mult iubitul  Eu can vreau sa fluier, fluier. Filmul a premit nu mai putin de 6 premii Gopo. Sa vedem categoriile:

1. Cel mai bun film (lungmetraj)

2. Cel mai bun regizor- FLORIN SERBAN

3. Cea mai buna actrita intr-un rol secundar intr-un film de lungmetraj fictiune- CLARA VODA pentru rolul MAMA lui Silviu

4. Cel mai bun film de debut

5. Premiul „Tanara Speranta”- GEORGE PISTEREANU-Pentru rolul lui SILVIU

6. Premiul Publicului- pentru filmul romanesc cu cel mai mare succes la Box Office in 2010 cu 55,858 bilete vândute.

Premiul pentru cel mai bun montaj a fost acordat, dupa cum era de asteptat, DANEI BUNESCU pentru Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Acelasi film a castigat premiul si pentru cel mai bun documentar

VICTOR REBENGIUC a primit premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal pentru rolul ION din lungmetrajul Medalia de onoare. Acelasi film a primit si premiul pentru cel mai bun scenariu.

MIRELA OPRIŞOR a fost premiata pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal, pentru rolul ADRIANA HANGANU din filmul Marti, dupa Craciun.

Din pacate, filmul Morgen nu a primit niciun premiu, deci se pare ca nu a fost o mare pierdere faptul ca nu l-am vazut.

Pentru a vedea si restul Premiilor Gopo, accesati site-ul oficial aici.

Cateva aparitii de senzatie pe covorul rosu:

Adela Popescu

 

Cabral si Andreea Patrascu

Maria Dinulescu

Publicat în Premiile Gopo | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Mai e doar o zi pana la evenimentul care onoreaza cinematografia romaneasca si anume Premiile Gopo. Dupa cum am promis, am incercat sa ma uitat la toate filmele nominalizate pentru a va putea face o impresie. Din pacate unul dintre filme, Morgen, nu e de gasit nicaieri pe internet( nici online, nici disponibil pentru download), insa o prezentare detaliata puteti urmari chiar pe site-ul dedicat filmului.

Acum sa trecem la celebrul film, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, care este mai degraba un colaj de filmulete de pe vremea comunismului, mai exact o editare a celor mai puţin cunoscute 1.000 de ore din timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, din perioada 1965-1989. Desi nu poate fi nominalizat la categoria Cea mai buna imagine, filmul are mari sanse de a primi un premiu pentru Cel mai bun montaj.

Prea multe de povestit nu sunt, pentru ca as strica placerea vizionarii unor imagini autentice de pe vremea aceea, drept pentru care o sa va spun doar ca recomand filmul tuturor celor interesati de a vizualiza toate povestile pe care vi le-au spus parintii despre cum era pe vremea lui Ceausescu. Ceea ce va pot spune, este ca, pe un necunoscator, vizionarea filmului il va impresiona placut. In acest film, regizorul este inlocuit de Nicolae Ceausescu, care el insusi era pe vremea aceea un regizor al vietii din Romania.

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, un film regizat de Andrei Ujică, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar din Europa de Est la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar. La acel moment, juriul a catalogat pelicula rept un film ambiţios, de proporţii epice.

Recomand filmul tuturor celor care vor sa vada comunismul din perspectiva lui Nicolae Ceausescu.

Publicat în Filme romanesti | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Medalia de onoare

Un film romanesc, cum putine sunt, o drama a unei familii de batrani, o drama a Romaniei. Filmul Medalia de onoare ii are in rolurile principale pe Ion I. Ion-interpretat de Victor Rebengiuc si Nina, sotia sa, interpretata de Camelia Zorlescu. Actiunea filmului se petrece in anii 1995, in timpul mandatului Ion Iliescu. Conflictul se invarte in jurul medaliei de onoare pe care Ion o primeste pentru faptele de vitejie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Medalia ii schimba batranului viata pentru scurt timp. Este mai vesel si are parte de anumite privilegii: devine locatar model, restantele de la intretinere ii sunt achitate din fondul de rulment, ba chiar mai mult, ajunge in audienta la presedintele tarii si schimba si cateva vorbe cu acesta. Cu alte cuvinte, ii creste stima de sine, mai cu seama ca fiul sau va veni de sarbatori in tara (locuieste in Canada cu sotia si fiul lor) si astfel va avea demnitatea si curajul de a se impaca cu el.

Ion Ion si fiul sau Cornel, interpretat de Mimi Branescu, nu s-au mai vazut si nu si-au mai vorbit de sase ani de zile, de cand batranul, fost securist, l-a dat pe mana comunistilor pe fiul sau care avea de gand sa fuga in Canada inainte de izbucnirea Revolutiei, motiv pentru care baiatul a facut puscarie.

In contextul celor intamplate, sarbatorile de iarna se anuntau unele pline de emotie si de bucuria reimpacarii, insa din pacate pentru batranul Ion, ii soseste o alta scrisoare de la Ministerul Apararii, care ii semnala faptul ca trebuie sa inapoieze medalia, deoarece s-a creat o confuzie: medalia trebuia sa ajunga la un anume Ion J. Ion, nu Ion I. Ion. De aici lucrurile incep sa se complice: batranul face tot ce ii sta in putinta pentru a pastra medalia, dar fara succes.

Pentru a pastra aparentele si a face fata intalnirii cu fiul, Ion merge la un amanet si cumpara o medalie similara celei care i-a fost luata. Cand ajunge acasa, fiul sau, sotia sa, nepotul si alti cativa vecini sunt in sufragerie si povestesc. Asteapta cateva clipe pentru a-si face curaj, iar cand in final se decide sa intre in camera, are parte de o revedere stanjenitoare, fara vorbe sau gesturi de afectiune. Batranul ramane proptit in scaunul din capul mesei, iar pe fata sa se citeste un profund sentiment de dezamagire si tristete.

Filmul ilustreaza foarte bine realitatile perioadei respective si scoate in evidenta conflictul intre generatii, problema functionarilor publici care se poarta urat cu cetatenii pentru ca sunt prost platiti, precum si erorile sistemului public romanesc.

Il recomand cu incredere, atat eu cat si alte persoane care l-au vizionat:

ciobotaru pe 27 Februarie 2011 21:42:
foarte frumos ! Victor Rebengiuc a jucat superb, cu adevarat un actor mare, Camelia Zorlescu un rol remarcabil , recomandat !!!
caluser pe 23 Decembrie 2010 20:16:
Ce pot sa adaug in plus fata de cele spuse mai sus?Am fost cu adevarat impresionat in primul rand de Victor Rebengiuc si apoi de scenariul superb.EXCELENT!
Ionutzmovie pe 13 Noiembrie 2010 13:00:
Ce poata sa faca o medalie! Interpretarea dl. Rebengiuc a fost excelenta!
Vizionare placuta!
Publicat în Filme romanesti | Etichetat , , , , | 2 comentarii

Eu cand vreau sa fluier, fluier

Un film aparut in 2010 care a facut mare valva in randul cinefililor. Pe vremea aceea aveam o prejudecata fata de filmele romanesti si nu m-am uitat la el. Acum insa, la un de la aparitia sa, am savurat fiecare secunda.

In primul rand, trebuie sa marturisesc faptul ca la inceput am crezut ca este o comedie. Cand spun Eu cand vreau sa fluier, fluier ma gandesc la un pustan care se plimba prin parc intr-o zi insorita si n-are nicio grija. Asteptarile mi-au fost date peste cap. Filmul este o drama, care ilustreaza foarte bine viata in penitenciar. Personajul principal, Silviu, jucat de George Pistereanu, este de 4 ani la inchisoare. In tot acest timp a fost un detinut model, care nu a creat niciodata probleme. Insa cu doar cinci zile intainte de a fi eliberat lucrurile se complica. Mama lui se intoarce din Italia si vrea sa-l ia pe fratele sau mai mic, Marius, cu ea in strainatate. Silviu nu este de acord cu aceasta decizie si va face tot ce ii va sta in putinta de acum incolo pentru a impiedica plecarea celor doi.

Dupa ce accepta sa fie umilit in public de un coleg de celula pentru a nu avea probleme la eliberare, vizita mamei sale il tulbura ingrozitor. Aceasta este hotarata sa-i ia fratele in Italia, in ciuda faptului ca Silviu a fost si mama si tata pentru Marius ani la rand. Disperat ca nu mai poate intra in contact cu mama sa, Silviu recurge la un gest necugetat care ii va compromite plecarea acasa. Din acest moment lucrurile scapa complet de sub control. Silviu o ia ostatica pe Ana, o studenta la Socilogie care facea practica in penitenciar, si ii cere directorului sa o aduca pe mama sa in schimbul eliberarii fetei. Zis si facut. Insa lucrurile nu se opresc aici. Dupa ce obtine promisiunea mamei ca nu ii va lua fratele in Italia, Silviu mai are o ultima dorinta: sa o scoata pe Ana la o cafea. Directorul inchisorii arajeaza plecarea sa cu o masina a inchisorii. Insa destinul lui Silviu s-a schimbat. El decide sa se intoarca sa-si ispaseasca pedeapsa, inainte de a fi prins de autoritati.

Abia dupa ce am terminat filmul mi-am dat seama ce a insemnat Eu cand vreau sa fluier, fluier. M-am lamurit dupa scena in care Silviu a luat-o ostatica pe Ana. Din acel moment tot ce a vrut, a obtinut, pana si micul capriciu de a o scoate la o cafea pe studenta la Sociologie.

Recomand filmul cu drag!

Publicat în Filme romanesti | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Marti, dupa Craciun

Regie: Radu Muntean
Scenariu: Radu Munteanu, Alex Baciu, Razvan Radulescu
Imaginea: Tudor Lucaciu
Sunet: Electric Brother
Cu: Maria Popistaşu, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Saşa Paul Szel, Victor Rebengiuc, Dragoş Bucur

Probabil va intrebati ce se intampla marti dupa Craciun, nu? Daca as spune, as deconspira finalul. O sa incep cu inceputul, logic. Paul, un barbat in toata regula traieste intre sotie, amanta si fetita sa, Mara. Cumva, reuseste sa le impace pe toate pentru un timp. Si asta deoarece are parte de o amanta intelegatoare si de o sotie care nu banuieste absolut nimic.

Timp de 5 luni, Paul reuseste sa faca fata si fizic si psihic, totul pana in ziua in care cei patru se intalnesc. Paul merge cu Mara la stomatolog, iar Adriana, sotia sa, decide sa se intalneasca cu ei acolo. Fara sa stie, se va intalni si cu amanta sotului sau, care este chiar cea care o va consulta pe fetita. Din acest moment, Paul incepe sa aiba remuscari si sa-si puna semne de intrebare in ceea ce priveste continuarea relatiei. Care dintre relatii? Marti, dupa Craciun veti afla!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Gala Premiilor Gopo

Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc va organiza Gala Premiilor Gopo, editia a 5-a, vineri, 25 februarie.

Premiile Gopo au luat fiinta ca urmare a nevoii de a premia marile talente autohtone, in materie de regie si actori, dupa celebrele modele din strainate(Premiile Oscar sau Globurile de Aur-SUA, Cesar-Franta, BAFTA-Marea Britanie etc). De aceea, de 5 ani se recompenseaza cele mai importante realizari cinematografice nationale din cursul anului precedent.

Trofeele sunt decernate in urma votului a peste 400 de profesionisti din toate sectoarele industriei cinematografice. Acestia aleg prin vot individual si secret, cei mai buni dintre nominalizatii la fiecare categorie. Anul acesta, nominalizarile pentru cel mai bun film sunt:

AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU (România, 2010)

Regia: Andrei Ujică, Producător: Velvet Moraru (ICON Productions)

EU CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER (România-Suedia-Germania, 2010)

Regia: Florin Şerban, Producători: Cătălin Mitulescu, Daniel Mitulescu (Strada Film, Film I Väst, The Chimney Pot) 

MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN (România, 2010)

Regia: Radu Muntean, Producător: Dragoş Vîlcu (Multi Media Est)

MEDALIA DE ONOARE (România-Germania, 2010)

Regia: Peter Călin Netzer, Producător: Liviu Marghidan (Scharf Film, Abis Studio, Pandora Films)

MORGEN (România-Ungaria-Franţa, 2010)

Regia: Marian Crişan, Producător: Anca Puiu (Mandragora Movies, Slot Machine, Katapult Film)

Pentru a afla care sunt restul categoriilor si nominalizarilor intrati pe:

http://premiilegopo.ro/nominalizari/2011

Si…ghiciti ce? Pana pe 25 februarie, adica in 13 zile, 23 de ore, 48 de minute si 3 secunde, voi incerca sa vad toate cele 5 filme nominalizate si sa revin cu recenzii. Si voi incepe cu Marti, dupa Craciun. Atat mi-a trebuit sa aflu: e drama romance. Super! Ma bag la film!

 


Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | 1 comentariu